Unitati de productie

Fabrica de aluaturi congelate Iasi

Infiintata in 2004, fabrica de aluaturi congelate Iasi se afla in portofoliul Orkla Foods Romania din anul 2006. Fabrica gazduieste liniile tehnologice pentru productia de foitaj si foi de placinta realizate sub marca Linco, destinate in special consumului casnic, fiind folosite la prepararea unei game largi de produse de patiserie de casa, inclusiv a unor retete traditionale. 

In prezent, fabrica detine doua linii de productie amplasate intr-un spatiu de 1200 m2. Utilajele moderne asigura obtinera unei calitati constante a produselor fabricate iar procesul tehnologic si materiile prime selectate garanteaza proprietatile superioare ale produselor. 

Din 2006 in fabrica Iasi se implementeaza sistemul de calitate HACCP, impreuna cu standardele interne Orkla Foods Safety Standard, dezvoltate de grupul Orkla pe baza cerintelor British Retail Consortium Global Standard.

 

Istoric:

 

2004: Royal Brinkers Romania infiinteaza fabrica de aluaturi congelate ca urmare a concentrarii productiei de margarina, realizata pana atunci in cadrul punctului de lucru Iasi, la fabrica din Bucuresti
Se monteaza liniile de fabricatie pentru foitaj si foi placinta
 
2006: Punctul de lucru din Iasi devine parte a Orkla Foods Romania prin achizitionarea Royal Brinkers Romania
 
2007: Fabrica este reamenajata in concordanta cu cerintele sistemului de calitate HACCP, obtinandu-se si cresterea productivitatii liniilor tehnologice
 
2010: Fabrica primeste calificativul maxim raportat la standardul intern Orkla Foods Safety Standard, aplicat in toate fabricile Orkla din Europa


 

Fabrica din Covasna

Fabrica Ardealul din Covasna gazduieste liniile de productie pentru specialitatile de pate si conserve de carne, ketchup, sosuri si mustar, gemuri si umpluturi pentru uz profesional ale Orkla Foods Romania. Marcile Ardealul, Tomi, LaMinut, Bunatati de la Bunica sunt produse aici. 

Construita in 1994, fabrica Ardealul intra in portofoliu Orkla Foods Romania in anul 2005. In prezent, in fabrica lucreaza aproximativ 200 de angajati, Orkla Foods Romania fiind cel mai important angajator din judetul Covasna. 

Unitatea de productie Ardealul a implementat si respecta cele mai inalte standarde de calitate si siguranta alimentara: ISO 9001:2000, International Food Standard versiunea 5, precum si standardul intern de calitate al grupului Orkla, Orkla Food Safety Standard.

 

Istoric:

 

1994: Se infiinteaza o mica fabrica de prelucrare a carnii in Covasna
 
1996: Se pune in functiune prima linie de fabricatie a conservelor de ficat de porc 100 g si 200 g. Sase angajati si o productie de 300 kg/zi
 
1997: Se inaugureaza o noua linie de fabricatie pentru carne si mancaruri la conserva: carne de porc si de vita, carnaciori cu fasole, costita cu fasole 
Carnaciorii si costita provin din carmangeria proprie a fabricii.
 
2000: Se inaugureaza o fabrica noua de conserve de pate de ficat si vegetal 
Incepe productia proprie de ambalaje metalice – cutii de 100 g si 200 g, prin importul de tabla si prelucrarea acesteia in fabrica de ambalaje metalice
 
2002: Se inaugureaza o fabrica noua de conserve de carne si fasole. 
Gama se extinde pentru a include conserve din carne de curcan, aripioare de pui cu mazare, perisoare in sos marinat, specialitati vegetariene cu sos de ciuperci si masline, gulas de porc si vita, fasole cu legume
 
2005: Orkla Foods Romania achizitioneaza fabrica si marca Ardealul
 
2008: Incepe productia de ketchup, sosuri si mustar, gemuri si umpluturi pentru uz profesional, prin mutarea liniilor tehnologice din fabricile de la Craiova si Targoviste


 

Fabrica de margarina Vitan, Bucuresti

Infiintata in 1997 de catre Royal Brinkers, fabrica Vitan gazduieste liniile de productie pentru toata gama de margarina a Orkla Foods Romania, atat pentru cea de consum, cat si pentru margarina pentru uz profesional. Margarinele Wiesana, Linco, Fruhstuck, Unirea si Bunatati de la Bunica, precum si alte marci private, sunt produse aici. 

In fabrica cu peste 100 de angajati se realizeaza o gama larga de margarine, cu un continut variabil de grasime, produse atat pentru consumatorii finali, ambalata in caserole sau pachete, cat si pentru consumul industrial. Totodata, datorita investitiilor tehnologice, aici se obtin produse fara grasimi hidrogenate si, prin urmare, fara acizi trans, atat pentru margarina de consum, cat si pentru cea profesionala. 

Din 2004, fabrica a implementat un sistem de management al calitatii si sigurantei alimentelor, sistem certificat conform International Food Standard de catre organismul german de certificare DQS. De asemenea, fabrica respecta standardul intern Orkla Foods Safety Standard, dezvoltat de grupul Orkla pe baza cerintelor British Retail Consortium Global Standard.

 

Istoric:

 

1997: Grupul olandez Brinkers infiinteaza fabrica de margarina Vitan 
Se instaleaza o linie de productie pentru margarina Linco
 
2004: Se monteaza a doua linie de productie pentru margarina Unirea, ambalata in pachete
 
2006: Fabrica Vitan devine parte a Orkla Foods Romania odata cu achitionarea Royal Brinkers Romania
 
2009: Fabrica preia productia de margarina profesionala realizata la Craiova, in urma unei investitii de 1 milion de euro. Intreaga productie de margarina OFR se realizeaza la punctul de lucru din Bucuresti.

Despre noi



Newsletter

Aboneaza-te la newsletter daca doresti sa fii la curent cu informatii despre Orkla Foods Romania, produsele si promotiile noastre.